Chirurgia estetică a siluetei în Chișinău
Liposucție
Lipoaspirația este procedura chirurgicală prin care se elimină prin aspirație depozitele de grăsime în exces localizate subcutanate, sub anestezie generală sau locală în cazul depozitelor mici de grăsime în exces.
Lipoaspirația poate fi folosită pentru a corecta depozitele refractare din mai multe zone ale corpului, incluzând: coapse, brațe, gaâ, șolduri, mijloc, spate, genunchi intern, piept, obraji, bărbie, gambe și glezne. În unele cazuri, lipoaspirația este unica intervenție practicată, alteori poate fi asociată cu alte procedee de chirurgie plastică, cum ar fi: liftingul facial, reducția mamară sau abdominoplastia.
Lipoaspirația nu este un tratament împotriva obezității îi nu înlocuiește exercițiile fizice regulate sau obiceiurile alimentare sănătoase. Cei mai buni candidați pentru această intervenție sunt persoanele care au depozite localizate de grăsime, însă își mențin corpul într-o formă bună prin exerciții regulate.
De reținut:
DURATA OPERATIEI: | 1-3 ore (în funcție de amploarea operației) | |
ANESTEZIA: | Locală sau generală | |
SPITALIZAREA: | De obicei o noapte de spitalizare este necesară în cazul în care se apelează la anestezie generală | |
EFECTE SECUNDARE: | Umflarea temporară a zonei aspirate, echimoze, și durere moderată | |
RISCURI CHIRURGICALE: | Durere, sângerare, infecție, afectarea rară a nervilor, asimetria zonelor aspirate, efectul incomplet al operației | |
RECUPERAREA: | La 1 – 2 săptămâni reîntoarcerea la locul de muncă La 3 săptămâni se pot relua activitățile mai intense La 8 – 12 săptămâni se dezumflă complet zona operată |
|
DURATA REZULTATELOR: | Poate fi permanentă dacă se mențin dieta și un program constant de exerciții fizice |
Liposculptura este o tehnică avansată de liposucţie, uşor diferită faţă de tehnicile convenţionale de liposucţie. Este utilizată în mod special în procesul de conturare a corpului, prin care îndepărtarea şi câteodată remodelarea grăsimii scoate în evidenţă proeminenţa şi definirea muşchilor şi corectează anumite probleme ale unor zone ale corpului, precum abdomenul, bărbia şi gâtul. Liposculptura se deosebeşte de liposucţie în principal datorită faptului că liposculptura îndepărtează cantităţi mai mici de grăsime şi este legată, mai degrabă, de remodelarea corporală şi de o remodelare mai subtilă a anumitor zone ale corpului.
Este utilizată în zona abdomenului, partea superioară a coapselor, spate şi partea superioară a braţelor.
De reținut:
DURATA OPERATIEI: | 1 oră (în funcție de numărul zonelor tratate) | |
ANESTEZIA: | Anestezie locală infiltrativă a zonelor donatoare și a zonelor ce urmează a fi tratate | |
SPITALIZAREA: | În general nu este necesară | |
EFECTE SECUNDARE: | Zona donatoare: Umflarea temporară a zonei aspirate, echimoze (vânătăi) și durere moderată Zona tratată: echimoze (vânătăi), umflarea temporară a zonelor tratate (mai ales a buzelor), disconfort |
|
RISCURI CHIRURGICALE: | Asimetria zonelor tratate, neregularități, extracorecție, infecție, efectul incomplet al operației | |
RECUPERAREA: | Dupa 3 zile încep să se dezumfle zonele tratate La 7-10 zile este posibilă reîntoarcerea la locul de muncă și reînceperea activităților sociale, uneori fiind necesar machiajul zonelor tratate La 2-3 săptămâni se dezumflă zonele tratate |
|
DURATA REZULTATELOR: | După resorbția inițială a unui procent din grăsimea transplantată (între 20% și 50%), la 3 luni rezultatul poate fi considerat permanent |
Abdominoplastia este procedura chirurgicală prin care se îndepărtează excesul de piele și grăsime de pe abdomen, și atunci când este necesar, se strâng muşchii abdomenului pentru a-i conferi acestuia un aspect plat şi ferm.
Excesul de piele care uneori rezultă din sarcinile anterioare sau din fluctaţiile extreme în greutate, şi depozitele localizate de grăsime care sunt rezistente la dietă, sunt câteva din motivele pentru care o persoană recurge la această procedură. Totuşi, abdominoplastia nu este o metoda de pierdere în greutate.
Câte tipuri de abdominoplastie există ?
- Abdominoplastie totală:este o intervenție chirurgicală mai extinsă. Include atât o incizie de-a lungul zonei inferioare a abdomenului, cât și o incizie la nivelul buricului; se elimină excesul de piele de deasupra buricului până în zona pubisului; se aliniază și se întăresc mușchii abdominali.
- Abdominoplastie parțială(mini-abdominoplastia): se potrivește persoanelor cu piele laxă și celor care au țesut adipos localizat sub ombilic însă cu un grad mediu spre mic; în cazul acestei intervenții se face o singură incizie; dimensiunea inciziei variază în funcție de necesitate și se poate întinde pe toată lungimea abdomenului. Ombilicul nu este repoziționat ci doar separat de țesuturile înconjurătoare.
- Abdominoplastie modificată:este o intervenție chirurgicală care se situează între cea totală și cea parțială. Este ideală pentru pacienții care au mușchii subombilicali slăbiți și țesutul adipos lăsat în mod nenatural.
- Abdominoplastie extinsă:este intervenția chirurgicală care se extinde către coapse și flancuri. În cazul acestei intervenții, tăieturile sunt prelungite pe lateral, de o parte și de alta a taliei; în acest fel se poate elimina excesul de grăsime și piele din zona șoldurilor și a coapselor. În cadrul operației se crează un nou ombilic în armonie cu noul contur corporal.
- Abdominoplastie circumferențială (lifting corporal inferior): este ideală pentru pacienții care au pierdut masiv din greutate în urma unei operații bariatrice și se confruntă cu cantități masive de piele lăsată. Se realizează o incizie în jurul taliei, se tonifiază mușchii și se elimină pielea și tesutul adipos în exces. În cadrul intervenției se creează un nou ombilic și se efectuează un lifting de fese și coapse.
- Abdominoplastie inversă (în T): se referă la pacienții care au probleme în zona superioară a abdomenului. Excesul de țesut adipos se elimină printr-o tehnică verticală ascendentă, cicatricile fiind ascunse în pliul sânilor. Astfel se obține o talie mai subțiată, iar poziția inițială a ombilicului este păstrată.
Pentru un rezultat mai bun oricare dintre toate aceste tipuri de abdominoplastie poate fi asociat cu liposucție care asigură o remodelare corporală mai precisă.
De reținut:
DURATA OPERATIEI: | 3-4 ore (în funcţie de amploarea operaţiei) | |
ANESTEZIA: | Generală | |
SPITALIZAREA: | O noapte de spitalizare | |
EFECTE SECUNDARE: | Disconfort temporar, tumefierea, umflarea şi amorţeală temporară a zonei operate, echimoze, şi durere | |
RISCURI CHIRURGICALE: | Durere, sângerare, infecţie, afectarea rară a nervilor, asimetria zonelor aspirate, efectul incomplet al operaţiei | |
RECUPERAREA: | La 2 – 3 săptămâni reîntoarcerea la locul de muncă La 4 săptămâni se pot relua activităţile mai intense La 4 – 8 săptămâni se dezumflă complet zona operată |
|
DURATA REZULTATELOR: | Poate fi permanentă dacă se menţin dieta şi un program constant de exerciţii fizice |
Remodelare regiune fesieră
Pacienţii care prezintă exces tegumentar la nivelul fesier sunt cei mai buni candidaţi pentru această procedură. Pielea în exces trebuie eliminată pentru a obţine cele mai bune rezultate ale procedurii de lifting. Această procedură este diferită de liftingul de fese brazilian, pentru că îndepărtează pielea în exces.
Operaţia poate fi realizată independent sau ca o componentă a unui lifting corporal total. Procedura va îmbunătăţi conturul feselor, care vor căpăta femitate.
Remodelarea regiunii fesiere poate fi realizată prin:
- Lifting de fese
- Lipofilling
- Liposculptură
- Implante fesiere
De reținut:
DURATA OPERATIEI: | 1,5 ore (în funcţie de amploarea operaţiei) | |
ANESTEZIA: | Generală | |
SPITALIZAREA: | O noapte de spitalizare | |
EFECTE SECUNDARE: | Disconfort temporar, tumefierea, umflarea şi amorţeală temporară a zonei operate, echimoze, şi durere | |
RISCURI CHIRURGICALE: | Durere, sângerare, infecţie, asimetria zonelor aspirate, contracture capsulară, ruperea implanturilor, efectul incomplet al operaţiei | |
RECUPERAREA: | La 2 – 3 săptămâni reîntoarcerea la locul de muncă La 4 săptămâni se pot relua activităţile mai intense La 4 – 8 săptămâni se dezumflă complet zona operată |
|
DURATA REZULTATELOR: | La 2 – 3 săptămâni reîntoarcerea la locul de muncă La 4 săptămâni se pot relua activităţile mai intense La 4 – 8 săptămâni se dezumflă complet zona operată |
Lifting-ul coapselor poate fi efectuat din mai multe motive. Daca iți dorești doar un pic de conturare a formei coapselor poți avea nevoie doar de liposucţie, în schimb dacă ai pierdut în greutate şi ai exces de piele sau nu mai ești la prima tinerețe, iar pielea ta este mai moale și lăsată atunci poți beneficia de liftingul de coapse.
Există mai multe tehnici în funcție de particularitățile tale:
- Dacă ai doar o cantitate moderată de grăsime în exces, fără exces de piele, lipoaspiraţia este suficientă, iar inciziile vor fi punctiforme și ascunse în slip.
- În cazul în care ai îi exces de piele, iar acesta este minim-moderat, localizat în zona inghinală, procedura necesită doar o incizie limitată şi camuflată în slip.
- În schimb dacă suferi de un exces mare de piele și grăsime, frecvent după pierderile în greutate, incizia se întinde pe toată latura internă a coapsei, din zona inghinală până aproape de genunchi în funcție de excesul de piele.
De reținut:
DURATA OPERATIEI: | 1 – 3 ore (în funcţie de amploarea operaţiei) | |
ANESTEZIA: | Generală | |
SPITALIZAREA: | O noapte de spitalizare | |
EFECTE SECUNDARE: | Disconfort temporar, tumefierea, umflarea şi amorţeală temporară a zonei operate, durere | |
RISCURI CHIRURGICALE: | Durere, sângerare, infecţie, furnicături ale coapsei interioare, vindecare prelungită, hematoame, efectul incomplet al operaţiei | |
RECUPERAREA: | La 2 – 3 săptămâni reîntoarcerea la locul de muncă La 8 săptămâni se pot relua activităţile mai intense Expunerea prelungită la soare și solar va fi evitată în primele 9 luni Corset elastic trebuie purtat timp de minim 4 – 6 săptămâni |
|
DURATA REZULTATELOR: | De lungă durată dacă se menţin dieta şi un program constant de exerciţii fizice |
Remodelare regiune gambieră
Procedura de remodelare a regiunii gambiere îmbunătăţeşte mărimea şi aspectul gambelor prin inserarea de implante de silicon care aduc o mărire cosmetică.
De reținut:
DURATA OPERATIEI: | 1,5 ore | |
ANESTEZIA: | Generală, epidurală sau sedarea intravenoasă | |
SPITALIZAREA: | O noapte de spitalizare | |
EFECTE SECUNDARE: | Disconfort temporar, tumefierea, umflarea şi amorţeală temporară a zonei operate, durere moderată | |
RISCURI CHIRURGICALE: | Durere, sângerare, infecţie, vindecare prelungită, hematoame, efectul incomplet al operaţiei, ruperea implantelor, contracture capsulară, dislocarea implantului | |
RECUPERAREA: | Purtarea feșelor elastice timp de minim 2 săptămâni La 2 – 3 săptămâni reîntoarcerea la locul de muncă La 8 săptămâni se pot relua activităţile mai intense |
|
DURATA REZULTATELOR: | Rezultatul variază de la pacient la pacient. Totuşi, efectul general este o creştere în mărime a zonei gambiere pentru o îmbunătăţire a aspectului fizic. |
Lifting de brațe
Liftingul braţelor, cunoscut şi sub denumirea de brahioplastie, este procedura chirurgicală care remodelează braţul prin reducerea excesului de grăsime şi de piele. O întreagă varietate de tehnici excizionale împreună cu lipoaspiraţia pot fi folosite pentru a efectua o brahioplastie.
Liftingul braţelor poate fi efectuat din mai multe motive. Pacienţii care doresc doar un pic de conturare a formei braţului pot avea nevoie doar de liposucţie, în timp ce pacienţii care au pierdut în greutate şi au exces de piele sau pacienţii mai în vârstă, a căror piele este moale şi lăsată pot beneficia de această procedură.
De reținut:
DURATA OPERATIEI: | 2-3 ore (în funcție de amploarea operației) | |
ANESTEZIA: | Generală | |
SPITALIZAREA: | De obicei o noapte sau două de spitalizare | |
EFECTE SECUNDARE: | Disconfort temporar, tumefierea, umflarea și tulburări de sensibilitate temporare ale zonei operate, echimoze, și durere | |
RISCURI CHIRURGICALE: | Durere, sângerare, infecție, afectarea rară a nervilor, asimetrie, efectul incomplet al operației, cicatrici foarte vizibile | |
RECUPERAREA: | La 2 – 3 săptămâni reîntoarcerea la locul de muncă La 4 săptămâni se pot relua activitățile mai intense La 4 – 8 săptămâni se dezumflă complet zona operată |
|
DURATA REZULTATELOR: | Poate fi permanentă daca se menține dieta și un program constant de exerciții fizice |
Lipofilling mâini
Procedura de lipofilling este o procedură elegantă deoarece utilizeză grăsimea pacientului pentru a corecta defecte de la nivelul altor regiuni ale corpului. Astfel, se elimină riscul unor reacţii la corpuri străine. Mai mult, grăsimea este disponibilă şi uşor de accesat, iar acest lucru reduce disconfortul pacientului la minim, procedura de lipofilling putând fi repetată foarte uşor dacă este nevoie. Ţesut adipos în exces este găsit peste tot în corpul uman şi poate fi obţinut uşor prin liposucţie, iar apoi transplantat în zona tratată. Folosirea ţesutului gras autolog (recoltat de la pacient) pentru a repara defecte ale ţesuturilor moi este o abordare logică, dar utilizarea acestei metode nu înregistrează o rată de succes constantă în rândul pacienţilor.
Transplantul ţesutului adipos aspirat este realizat în trei faze consecutive:
- Extragerea ţesutului adipos din zona donatoare
- Purificarea grăsimii aspirate prin centrifugare delicată
- Reinjectarea grăsimii purificate printr-o tehnică de reimplantare tridimensională.
De reținut:
DURATA OPERATIEI: | 1 oră (în funcție de numărul zonelor tratate) | |
ANESTEZIA: | Anestezie locală infiltrativă a zonelor donatoare și a zonelor ce urmează a fi tratate sau generală | |
SPITALIZAREA: | În general nu este necesară | |
EFECTE SECUNDARE: | Zona donatoare: Umflarea temporară a zonei aspirate, echimoze (vânătăi) și durere moderată
Zona tratată: echimoze (vânătăi), umflarea temporară a zonelor tratate (mai ales a buzelor), disconforte |
|
RISCURI CHIRURGICALE: | Asimetria zonelor tratate, neregularități, extracorecție, infecție, efectul incomplet al operației | |
RECUPERAREA: | Dupa 3 zile încep să se dezumfle zonele tratate La 7-10 zile este posibilă reîntoarcerea la locul de muncă și reînceperea activităților sociale, uneori fiind necesar machiajul zonelor tratate La 2-3 săptămâni se dezumflă zonele tratate |
|
DURATA REZULTATELOR: | După resorbția inițială a unui procent din grăsimea transplantată (între 20% și 50%), la 3 luni rezultatul poate fi considerat permanent |
Lifting corporal total
Liftingul corporal îmbunătăţeşte forma şi tonusul ţesutului aflat sub piele şi grăsime. Sunt îndepărtate pielea în exces (care atârnă) şi cutele de grăsime determinate parțial de elasticitatea scăzută a ţesutului. Un corp bine tonifiat, cu un contur definit, este adesea rezultatul unei diete sănătoase şi a exercițiilor fizice. Însă, mișcarea nu poate da întotdeauna rezultatele dorite în cazul persoanelor care au pielea laxă (flască) şi forme slab definite. Înaintarea în vârstă, efectul razelor solare, al sarcinii sau fluctuaţiile semnificative în greutate, precum şi factorii genetici, pot contribui la o elasticitate deficitară a ţesuturilor şi pot duce la coborârea (lăsarea) abdomenului, a feselor, a coapselor sau a braţelor.
Un lifting corporal poate include următoarele zone:
-
- Zona abdominală, local sau extinzându-se în lateral şi în spate
- Fese, ce pot fi coborâte, aplatizate sau de formă inegală
- Zona inghinală, ce poate coborî spre fața internă a coapsei
- Coapse, incluzând porțiunea interioară, exterioară, posterioară sau circumferențial.
De reținut:
DURATA OPERATIEI: | 2-4 ore (în funcție de amploarea operației) | |
ANESTEZIA: | Generală | |
SPITALIZAREA: | De obicei o noapte sau două de spitalizare | |
EFECTE SECUNDARE: | Disconfort temporar, tumefierea, umflarea și tulburări de sensibilitate temporare ale zonei operate, echimoze, și durere | |
RISCURI CHIRURGICALE: | Durere, sângerare, infecție, afectarea rară a nervilor, asimetrie, efectul incomplet al operației, cicatrici foarte vizibile | |
RECUPERAREA: | La 2 – 3 săptămâni reîntoarcerea la locul de muncă La 4 săptămâni se pot relua activitățile mai intense La 4 – 8 săptămâni se dezumflă complet zona operată |
|
DURATA REZULTATELOR: | Poate fi permanentă dacă se menține dieta și un program constant de exerciții fizice |